Sevrajul Opioid

23/04/2021
de catre Dan Constantin

Sevrajul Opioid

Diagnostic

Apare dupa incetarea sau reducerea consumului prelungit si intens de opioide. Trasaturile esentiale ale sevrajului sunt caracterizate printr-un model de semne si simptome opuse efectelor agoniste acute [1]. Cronologic, simptomele caracteristice sindromului de abstinenta sunt: 


  • lacrimare, rinoree, transpiratii si cresterea sensibilitatii la durere (8-12h);
  • Iritabilitate, piloerectie, somn neodihnitor, midriaza, tremor, anorexie, spasme musculare, slabiciune (12-14h); 
  • Iritabilitate accentuata, insomnie, hipertensiune, anorexie marcata, bufeuri, transpiratii si inrosirea tegumentelor, greata si varsaturi, piloerectie, hipertermie, tahipnee, tahicardie, crampe abdominale, dureri musculare (la 48-72h de la ultima utilizare si persista pana la 7-10 zile) [2]. 

Pentru diagnosticul sevrajului trebuie sa fie prezente cel putin 3 dintre urmatoarele: dispozitie disforica, greata sau varsaturi, dureri musculae, rinoree sau lacrimare, dilatare pupilara, piloerectie sau diaforeza, diaree, insomnie, febra [1]. 

Viteza de aparitie si severitatea sevrajului depind de timpul de injumatatire al opioidului utilizat. Majoritatea persoanelor dependente de opioide cu durata scurta (heroina) incep sa aiba simptome de sevraj in decurs de 6-12 ore de la ultima administrare. Simptomele de sevraj dupa administrarea opioidelor cu durata lunga de actiune (metadona, L-alfa-acetilmetadol, buprenorfina) pot aparea dupa 2-4 zile. Simptomele acute de sevraj pentru un opioid cu durata scurta de actiune ating varful, in general la 1-3 zile si se diminueaza treptat in 5-7 zile, dar simptomele subacute de sevraj (anxietate, disforie, anhedonie, insomnie) se pot mentine chiar luni [1].


Diagnostic diferential

  1. Anxietatea si nelinistea asociate cu retragerea opioidelor seamana cu simptomele observate in sevrajul sedativ-hipnotic. Cu toate acestea, retragerea opioidelor este insotita de rinoree, lacrimare si dilatare pupilara, semne care nu se regasesc in cazul retragerii sedativelor. 
  2. Alte intoxicatii cu substante. Pupilele dilatate sunt observate si in intoxicatia cu halucinogene sau cu substante stimulante insa semnele si simptome precum greata, varsaturile, diareea, crampele abdominale, rinoreea si lacrimarea sunt specifice sevrajului opioid.
  3. Intoxicatia cu opioide se distinge de celelalte tulburari induse de opioide (de exemplu, tulburarea depresiva indusa de opioide, cu debut in timpul toxicitatii) deoarece simptomele din aceste tulburari predomina in prezentarea clinica si indeplinesc criteriile complete pentru tulburarea relevanta.

Referinte Bibliografice:

1. American Phychiatric Association. DSM-5 ® Update: suplement do diagnostic manual of mental disorders. 2018;(February):81.


Autor Meret Denis-Anamaria

Comentarii

Vreau
Adauga o recenzie